Joia trecută am pornit spre clubul clujean My Way, un local cu pretenţii de atmosferă vamoiotă, dar cu preţuri pentru „fetele care face plaje la Mamaia” (şi are sponsori pe măsura bronzului lor strălucitor care este ) fără chef şi cu mare ciudă. Părăseam, cu părere de rău,  Refresh-ul, un loc în care se adunase toată crema autografiană la o cântare cu Ionuţ Mangu şi Ioan Onişor (şi unde părea că urmează să se lase cu o noapte de pomină de felul celor petrecute de noi în regretatul beci roşu de pe Memo. )

În My Way rezervasem locuri, plătisem deja biletul (40 de lei!!!) pentru concertul cu Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici, prin urmare mi-am luat mirajul personal, copilot de încredere, şi am pornit voiniceşte spre locul cu pricina cu toate armele încărcate, vorba unui bun prieten. Ne-am jurat să tragem fără milă-n phoenixienii cai ce trag tramvaiul de pe „vremuri”, să cadă cu tot cu etaj, să-l strivească pe bunic cu tot cu monoclu lui prăfuit, cu alte cuvinte, să-l punem pe Baniciu la zid (în scris evident ) . Ne gândeam că poate-i cazul să zicem şi noi lucrurilor pe nume: „că adică ce? După ce că n-a mai compus nimic în ultimii ani (hai că pe-asta i-o iertăm, că suntem de treabă) da’ vorba aia măcar playlistu’ de l-ar schimba pe ici pe colo şi anume prin părţile esenţiale, măcar bancurile de-ar fi noi, că de alea ce le ştim cu toţii ne-am cam săturat, măcar de n-am plăti o căruţă de bani pe un deja vu” şi aşa mai departe.

Am fost la multe concerte Baniciu, nu multe, foarte multe, de fapt, ca s-o spun p-aia dreaptă, prea multe, mult prea multe. Şi vorba aia, ce-i prea mult strică. De-aici poate şi lipsa noastră de chef care, deşi justificată din unele puncte de vedere, era poate uşor exagerată. Cert este că, în drum spre My Way ne gândeam că-i musai să se întâmple o minune pentru ca noi să revenim la sentimente mai bune.

Ei bine, minune, neminune, n-a durat mult de la apariţia lui Baniciu şi a lui Vlady pe scena clubului până în momentul în care ne-am trezit zîmbind cu gura până la urechi şi fredonînd cu mare pofă alături de corifeul în chestiune. Drept este că ne-a câştigat încă de la început cu promisiunea unui cântec ce nu-l mai auzisem live de multă vreme şi care mie personal mi-e tare drag. Este vorba de „La început de drum” de pe albumul „Secunda 1″ (material ce mie mi se pare poate cel mai reuşit din discografia lui Baniciu şi de pe care mi-aş dori să cânte mai des). Promisiunea nu s-a lăsat mult aşteptată, ba i s-au mai adăugat şi alte două rarităţi, „Rânduri pentru păsările călătoare” şi „Himera”. Drept bonus, o tolbă nouă de bancuri, anecdote şi amintiri haioase, spuse în stilul caracteristic. Am râs cu poftă în pauzele dintre cântece, eu care credeam că-i ştiu glumele pe de rost şi că nimic din ce ar putea să spună n-ar mai avea niciun haz. Nah, că m-am înşelat şi, sinceră să fiu, mă bucur că a fost aşa!

Atmosferă faină, prietenească şi călduroasă. Public receptiv, nu exagerat de numeros dar nici mic la număr, zâmbitor, cântător şi chiar dansator. Baniciu pus pe fapte mari şi Vlady plin de chef. De cântat s-a cântat mult, cu poftă, energie şi profesionalism. Mai puţin profesionalism la partea de sonorizare, veşnica problemă pe la serile de folk (şi nu doar folk) din ţara asta, de altfel. Sincer, mie mi se pare cam penibil ca unui sunetist să-i spună artistul de pe scenă pe ce buton ar trebui să apese ca să-i dea volumul la chitară mai tare. Dar, mă rog, trăim în România şi mergem pe principiul „las’ că-i bine şi aşa că publicul oricum nu se prinde” (fie vorba între noi, eu una mă cam prind, şi când dau 40 de lei pe un bilet, măcar atâta respect de mi s-ar arăta şi ar fi deja altă poveste).

Una peste alta, după două reprize de cântat şi nişte biss-uri la final, cei doi şi-au luat la revedere de la public acoperiţi de aplauze. Cât despre mine şi copilotul meu mirajesc, ne-am privit râzând de îndârjirea noastră din urmă cu doar câteva ceasuri şi am recunoscut, cu bucurie, că am fost total dezarmate de data asta. Nu că nu ne-am dori în continuare nişte albume noi (nu „Best Off-uri”!), nu că n-am vrea playlist-uri mai variate, dar până la urmă asta-i altă poveste (ce-i priveşte şi pe mulţi alţii, de altfel) care probabil că va fi spusă în altă parte. Concertul de joi seara din My Way însă a fost unul cât se poate de reuşit. Are el, Baniciu, un ceva al lui, degeaba ne-am împotrivit noi, că tot ne-a luat cu el şi ne-a dus unde a vrut. 

Am mai rămas evident şi peste program că doar ne încălzise concertul, am mai dansat pe muzici faine (la capitolul ăsta My Way-ului nu-i pot reproşa nimic, ba din contră) şi am plecat acasă, deşi mulţumiţi de concert în sine, puţin revoltaţi şi cu buzunarele cam uşurate de o notă de plată ce nu părea tocmai în conformitate cu ale noastre capacităţi de a face faţă la licori bahice. (Sfat: În general, la cântările din localuri şi mai ales când sunteţi cu mulţi prieteni la masă, comandaţi de la bar, cu banii jos! E cel mai bine pentru toată lumea )

Galerie foto :

[View with PicLens]

12►

Popularity: 5% [?]